Perversiunea penisului

Perversiunea. Forma erotica a urii

Forma erotica a urii - Robert J. Stoller Mulțumiri Aș dori să îi mulțumesc dr. Nathan Leites, doctor în științe, a cărui preocupare pentru un limbaj clar și concis a fost asemenea unei conștiințe din care doar uneori am putut evada; de asemenea, doresc să îi mulțumesc secretarei mele Perversiunea penisului Guffan, ale cărei răbdare și talent continuă să-mi ușureze efortul de a scrie.

Introducere De ce oare, în aceste vremuri luminate, ar alege cineva să-și penisul crește spre stânga cartea Perversiunea, termen care devine deja desuet?

Numeroasele studii publicate în ultimele două decenii ne-au arătat că și alte specii pot să manifeste un comportament sexual deviant, că un astfel de comportament este ubicuu în cazul speciei umane și că este rezultatul factorilor cerebrali și hormonali ce pot funcționa perversiunea penisului de orice lucru pe care l-am putea numi psihic.

Și atunci astfel de descoperiri îi determină pe cercetătorii care au întreprins studiile respective să regrete atât poziția morală a societății, privind faptul că deviația sexuală este nenaturală — păcătoasă —, cât și perversiunea penisului socială represivă care îi urmează. Astfel, debarasându-ne de conceptul de perversiune, suntem puși în fața unei îmbinări tentante, a cercetării de bună calitate, ce deservește o cauză umană.

Și, cu toate acestea, cred că perversiunea există; în consecință, voi explora acest punct de vedere în capitolele prezentei cărți. Conotațiile cuvântului sunt neplăcute și au o nuanță de moralism — prin urmare, poartă o notă de liber-arbitru care este perimată în aceste vremuri ale științei și determinismului.

Din ce în ce mai mult în ziua de azi, persoane respectabile — multe dintre acestea fiind oameni de știință — sunt preocupate de prețul pe care semenii lor — și, mai mult, societățile întregi — îl plătesc pentru efortul de a reprima comportamentul sexual deviant inofensiv. Și astfel, în numele decenței, eludarea conceptului de perversiune a devenit o modă — prin utilizarea terminologiei și metodologiei sofisticate ale Științei.

Acești cercetători au sentimentul că ajung la concluziile lor prin utilizarea mijloacelor obiective, pentru a evita pericolele impuse de materialul ce derivă din introspecție. Printre astfel de metode obiective de cercetare se numără următoarele: studiul mecanismelor cerebrale la animal și la om, care relevă predispoziția față de comportamentul deviant, ca fiind moștenit și integrat în organizarea hormonală a sistemului nervos central; statistici care scot la iveală faptul că astfel de acte presupus odioase sunt larg răspândite; studii antropologice care arată că acest perversiunea penisului sexual deviant ar fi obișnuit — perversiunea penisului nu o excepție — în toate perioadele istorice și în toate culturile; metoda observației sau experimentele pe animale sănătoase.

În toate aceste cazuri, datele obținute au arătat faptul că practicile iubitul meu are o erecție permanentă asupra mea deviante se regăsesc la toate speciile animale și că sunt întotdeauna prezente în comportamentul uman.

Și atunci va fi ușor să se ajungă la concluzia că deviația întâlnită în general la om nu semnifică tocmai un comportament voit — cu alte cuvinte, tendința de a păcătui și de a nu se supune normelor morale acceptate — ci, mai degrabă, o tendință naturală a instinctului sexual în lumea animală. Pe de altă parte, unele persoane — filosofi și perversiunea penisului, și nu cercetători propriu-ziși — care se perversiunea penisului unor norme morale diferite, dar totodată admirabile încearcă să ne tragă înapoi din abisul decadenței, insistând asupra aspectelor de dezumanizare și de lipsă de iubire ale comportamentului sexual care insistă mai degrabă asupra gratificării anatomice decât a celei interpersonale.

Nevoia de a reduce o altă persoană la un sân sau la un penis, sau la un articol vestimentar pentru a reuși să simtă deplin propria dorință este regretabilă și periculoasă; astfel de perturbări severe ale funcției erectile și degradarea capacității de a iubi se adaugă la celelalte procese care în ziua de azi destramă caracterul uman al unei persoane.

Profesioniștii din prima categorie descrisă mai sus ar dori să se debaraseze de conceptul de perversiunea penisului deoarece are conotații morale ce nu-și găsesc locul perversiunea penisului studiul științific al comportamentului și deoarece termenul poate fi utilizat în societate ca forță de represiune.

Fiecare poziție conține un sâmbure de adevăr. Însă ambele sunt greșite. În acest sens, voi aborda în principal ostilitatea, pe care o consider a fi factorul esențial.

Perversiunea este, în primul rând, rezultatul unei interacțiuni fundamentale între ostilitate și dorință sexuală, iar această ostilitate este implicită în însuși sensul cuvântului.

În al doilea rând, persoanele cu perversiuni au sunt făcute să aibă un sentiment permanent de a fi murdar, păcătos, ascuns, anormal, precum și de a fi o amenințare pentru acei cetățeni mai buni și neperverși, despre care se presupune că ar constitui majoritatea societății.

În al treilea rând, cuvântul însuși reflectă nevoia indivizilor din societate de a evita să-și recunoască propriile tendințe perverse, asigurând țapii ispășitori care îi ușurează pe ceilalți, în măsura în care servesc drept obiecte ale propriilor noastre tendințe perverse inacceptabile și proiectate. Această carte este a patra dintr-o serie dedicată dezvoltării masculinității și feminității.

Când am început această muncă înnu mă așteptam ca ea să conducă spre un studiu asupra semnificației deviațiilor sexuale. Însă în ultima perioadă am descoperit că începeam să cred că perversiunea se formează ca o modalitate de a face față amenințărilor la adresa identității de gen a persoanei perversiunea penisului cauză — adică la adresa sentimentului de masculinitate sau feminitate al persoanei —, dat fiind că aceasta este situația pacienților cu care lucrez. În acest moment, precum și în anii care vor urma, sarcina mea va fi de a vedea dacă este general valabilă ipoteza conform căreia perversiunile sunt tulburări obișnuite ale masculinității și feminității, și nu doar o perversiunea penisului întâmplătoare în cazul acelor pacienți la care am observat acest lucru.

În cadrul acestor remarci introductive, aș dori totodată să subliniez faptul că o conceptualizare în termenii masculinității și feminității conferă o perspectivă diferită deși nu contradictorie față de cea a metapsihologiei psihanalitice clasice, cu coloratura ei neutră — Eu, Se, Supraeu, neutralizare, investire și așa mai departe.

Este momentul perversiunea penisului să spun câteva perversiunea penisului despre stilul meu de a scrie. Cititorul va sesiza curând că, perversiunea penisului ipotezele derivă din materialul clinic, generalizările sunt adesea formulate ca și cum nu ar mai trebui să fie încă demonstrate și ca și cum aș fi studiat suficient de multe cazuri pentru a permite afirmații sigure.

Cartea poate fi tratată asemenea unui raționament care poate fi avut în vedere, contrazis și investigat. În plus, deoarece nu cred că limbajul tehnic al psihanalizei este întotdeauna necesar, cititorului s-ar putea să îi lipsească acel caracter greoi manifest în dezbaterile psihanalitice despre sexualitate.

Chestiunile importante ale psihologiei pot de regulă să fie exprimate, într-un mod adecvat, în limbajul obișnuit; un avantaj suplimentar, atât pentru autor cât și pentru cititor, este faptul că orice viciu statistic sau de raționament este mai evident atunci când tonul este unul informal. Deoarece sunt convins de acest lucru, cred totodată că psihanaliștii, atunci când abordează chestiuni clinice, ar trebui să scrie simultan pentru analiști și pentru ceilalți.

Freud este un model în acest sens.

O astfel de conduită îl determină pe cel care scrie să fie mai clar. Problemele de teorie analitică pe care nu le putem face să fie de înțeles pentru majoritatea persoanelor motivate și competente probabil că nu le putem prezenta cu claritate nici pentru colegii noștri analiști.

Dezavantajul în acest caz este că în unele locuri din această carte a trebuit să fac pentru nonanaliști o trecere în revistă a unor subiecte pe care toți analiștii le cunosc foarte bine; de asemenea, în câteva situații am făcut referire la lucrările unor analiști, care ar putea să fie nefamiliare unor nonanaliști. Am încercat perversiunea penisului fac în așa fel încât acele paragrafe să fie cât mai puține și scurte. Un alt motiv pentru a alege drept subiect perversiunea, și nu perversiunile, derivă din faptul că sunt de părere că abordarea celor din urmă ar fi prematură.

Chiar dacă există prezentări ale unor cazuri bizare, în aceste lucrări accentul a fost pus asupra unor raportări superficiale de caz nuanțate cu teorii etiologice, placate cu pseudoștiință.

Ideile teoretice oferă prea multe răspunsuri interpretabile, și chiar și prezentarea de caz în sine, atât de detaliată la o primă vedere, este superficială, incompletă și neprecisă. Cunoscând toate acestea, nu intenționez să abordez toate deviațiile, ci voi aborda în detaliu o tulburare specifică numai cu perversiunea penisului de a ilustra ipotezele. Cred, așadar, că această carte îi va determina pe cititori să verifice dacă nu se întâmplă ca în adevăr să se ascundă astfel de lacune de informație; am speranța că unii dintre cei care ar putea recunoaște o astfel de situație vor fi încurajați să cerceteze mai mult.

Motivul stă în faptul că se pare că există o situație ciudată în ceea ce privește cercetarea comportamentului sexual deviant: absența relativă a dezbaterilor în ultimii ani lasă impresia că nu se mai poate întreprinde prea mult. Prezentările de caz detaliate sunt arareori publicate în literatura psihiatrică și psihanalitică, ca perversiunea penisului cum criteriile de diagnostic ar fi precise; iar natura sindroamelor atât de evidentă încât descrierile detaliate ar fi inadecvate și nenecesare.

Probabil că prea mulți profesioniști simt că studiile întreprinse la începutul secolului de către Krafft-Ebing și Havelock Ellis ne-au oferit perversiunea penisului exces de informație.

Peste tot auzim despre sex, despre cum se face sex, despre ce e nou. Sexul se discută, se vorbeşte, se consumă, despre sex se fac glume. Pudici de mici Unii românii nu pot pronunţa cuvântul penis, vagin, vulvă, labii şi alte cuvinte ce ţin de organele sexuale. Sexologul clujean mai aminteşte despre dispareunia la bărbat şi femeie, adică despre durerea pe care o resimt în momentul sexului, vulvodinie o infecţie a labiilortulburare de vaginism spasm al pereţilor vaginului, e involuntar şi genetic, femei simte durere la perversiunea penisului minim de penetrare, indiferent de mărimea penisului. O altă tulburare sexuală des întâlnită este legată de cum arată organele sexuale, adică bărbatului nu-i place cum arată penisul său, respectiv femeii nu-i place cum arată vaginul pe care-l are.

Literatura analitică raportează rareori sindroame care să fie altceva decât homosexualitate¹ sau fetișism. Cele două sau trei lucrări care apar în fiecare an cu câteva excepții extraordinare, totuși prea adesea se rezumă la a revizui o poziție teoretică precedentă. Nu ar fi oare mai bine să ne facem publică ignoranța, așa încât să putem să progresăm în înțelegerea comportamentului sexual? Sunt de părere că perversiunea, însă nu deviația în general, reprezintă un rezultat al angoasei și că acest comportament sexual pervers a inserat în ea perversiunea penisului, ruine și alți indicatori privind istoria dezvoltării libidinale a persoanei în cauză și în special privind perversiunea penisului familiei de proveniență.

Dacă observatorul ar ști toate lucrurile care s-au întâmplat în viața persoanei pe care o studiază, va regăsi aceste evenimente trecute reprezentate în detaliile actului sexual manifest. Observatorul va ști, atunci, când și de perversiunea penisului persoana respectivă a renunțat la ceea ce i-ar fi plăcut cel mai mult din punct de vedere erotic, perversiunea penisului a recurge la acele alternative care se constituie în scenariul perversiunii.

Această ipoteză, deci, ar fi că perversiunea reprezintă o fantasmă pusă în act — o structură defensivă ridicată treptat de-a lungul anilor, în scopul de a conserva plăcerea erotică. Dorința de a conserva acea gratificare derivă din două surse principale: 1 plăcerea fizică extremă, care prin însăși natura ei solicită repetiția; 2 o nevoie de a menține identitatea Sinelui.

Nu văd cum fantasma ar putea fi omisă perversiunea penisului evaluarea comportamentului sexual uman; nu este un secret faptul că fantasma, în forma reveriilor, este prezentă la nivel conștient în majoritatea activităților sexuale. De fapt, atunci când auzim despre o persoană că nu are fantezii verona pentru o erecție, bănuim că este în funcțiune o inhibiție.

Ce-am învățat despre masculinitate, ca dominatoare care face mișto de penisuri mici

Putem lua în considerare concluziile marilor cercetători ai sexualității din generațiile trecute. Acești perversiunea penisului au pus un accent asupra originilor non-imaginare, nonconflictuale și extrapsihice ale excitației perversiunea penisului, fie ele perverse sau nu. Au tratat manifestările intrapsihice ca și cum nu ar exista. Exemplu: în întreg universul uman, regăsim doar câteva cazuri de comportament sexual deviant provocat de o tulburare la nivelul sistemului nervos central; concluzia: perversiunea este rezultatul epilepsiei.

Exemplu: animalele care trăiesc în mediul natural folosesc ocazional un element al comportamentului reproductiv al sexului opus, cum ar fi situația în care o vacă se urcă, pentru un moment, peste o altă vacă; în concluzie, homosexualitatea este întâlnită și în activitatea sexuală a animalelor, iar omul, fiind parte a lumii animale, doar își exprimă moștenirea naturală atunci când este homosexual.

Exemplu: un cimpanzeu mascul din New Orleans se masturbează în timp ce mângâie o gheată; concluzia: fetișismul este rezultatul simplei condiționări. Exemplu: anumite societăți privesc ca fiind neperverse unele practici sexuale pe care noi le definim ca fiind perverse; concluzia: actul realizat în societatea noastră și de oameni având aceeași anatomie are aceeași semnificație pentru individ și se dezvoltă din aceleași surse psihice ca și în cultura altora.

Și lista cu exemple poate continua la nesfârșit. Astfel de studii se unesc într-un efort perversiunea penisului de a demonstra lipsa de validitate a motivației psihice și o înlocuiesc pe aceasta cu forțe primare precum evoluția, moștenirea genetică, neurofiziologia, condiționarea și întipărirea actului respectiv într-o psihobiologie lipsită de apărare sau insistând asupra faptului că normativul este normal.

Nu sunt de acord cu aceste lucruri, însă cred într-adevăr că acești factori reprezintă sau, în unele cazuri care nu au fost demonstrate încă, ar putea să reprezinte contribuții esențiale la sexualitatea umană.

Mă întreb doar dacă luăm de asemenea în considerare efectele intrapsihice ale trecutului unei persoane, în special maniera în care acestea se exprimă prin intermediul subtilităților relațiilor interpersonale. Cei care se consideră oameni de știință ar putea să facă o eroare de proporții istorice atunci când evită acest factor.

Ei par să nu își dea seama de faptul că ceea numim comportamentul unei persoane reprezintă de fapt, în același timp, propriile lor explicații. Complexitatea acestui factor în momentul prezent ne provoacă să gândim dincolo de înțelegerea prin intermediul tehnicilor experimentale; metodele experimentale ale autorității științifice nu sunt încă apte să releve sau să exploreze fantasma.

Însă, dacă fantasma există, ea poate fi studiată. Și, în timp ce așteptăm ca știința să ajungă din urmă această idee, probabil că ar trebui să recurgem la acea tehnică incertă și totuși puternică a descoperirii, adică la metoda psihanalitică, precum și la urmașa ei perplexă, teoria analitică.

Perversiuni Sexuale (Fantezii)

Pentru a face acest lucru, par să existe trei metode în care analiștii excelează. De generații întregi, acesta a fost sursa revelațiilor analiștilor; abordarea este în principal în termeni intrapsihici Eu, Supraeu, Se; conștient, preconștient, inconștient; fixație și regresie; mecanisme de apărare; fantasmă și așa mai departe.

Să sperăm totuși că analogia lui Freud referitoare la analistul care explorează trecutul unei persoane asemenea unui arheolog nu va încuraja pe nimeni să se complacă în ideea că psihanaliza ne spune perversiunea penisului ceea ce avem nevoie să știm despre trecut. Ce ați fi decis oare dacă ați fi fost istoric și ați fi avut posibilitatea să alegeți între săpăturile în jurul ruinelor și vizitarea orașului viu?

Așadar, ar trebui ca totodată 2 să le observăm pe mame și pe copiii lor, precum și pe tați, perversiunea penisului și interacțiunile dintre membrii familiei; astfel de studii întreprinse în trecut au validat și extins rezultatele obținute prin intermediul metodei 1. În ceea ce mă privește, inițial am utilizat doar primele două metode, însă în ultimii doisprezece ani m-am concentrat asupra acestei ultime metode deoarece îmi oferă o înțelegere profundă a presiunilor care ajung să afecteze copilul pe cale să devină deviant.

Cadrul de lucru este acela în care colegii mei lucrează cu copilul și cu unul dintre părinți, iar eu lucrez cu celălalt părinte. Și totuși, nici această a treia modalitate nu poate susține ideea că deviațiile sexuale ar putea fi înțelese într-un mod adecvat printr-un astfel de studiu; aș putea spune că, în cel mai bun caz, activitatea mea este complementară corpusului principal al descoperirilor psihanalitice.

Este necesar să apelăm la informații adunate prin intermediul tuturor celor trei metode. Perversiunea, atunci, se prezintă ca rezultat al dinamicii familiei care, prin inducerea fricii, îl forțează pe copilul care își dorește nespus imersia deplină în situația oedipiană dorința de a poseda nașterea unui penis de sex opus și de a se identifica cu perversiunea penisului de același sex să o evite.

Exhibiționism

Heterosexualitatea reprezintă o stare complexă, în sensul că pentru generarea ei sunt necesare frustrarea și durerea, și cu toate acestea ea scade în intensitate tot din cauza fustrării și durerii de o natură diferită de această dată.

Dacă dorim să înțelegem aceste lucruri la persoanele cu care lucrăm, va trebui să căutăm natura exactă a frustrărilor și durerilor, pentru a vedea motivul pentru care apar rezultate diferite.

Vom înțelege cel mai bine originile perversiunii dacă o privim ca fiind o formă în ruină a heterosexualității; însă, așa cum urmează perversiunea penisului vedem, acest lucru nu este valabil pentru toate deviațiile. Desigur, acum mă aflu într-o situație ingrată, întrucât sunt de părere, la fel ca alți analiști, că partea cea mai mare a comportamentului sexual, și nu doar cel desemnat ca fiind pervers, este rezultatul experiențelor trăite, al conflictelor cărora persoana le-a supraviețuit și al compromisurilor impuse; astfel, dacă privim suficient de aproape cu microscoapele noastre, ideea de normalitate diferită de cea de normativitate se spulberă.

Spre exemplu, trebuie să ne confruntăm cu ubicuitatea patologiei sexuale la persoanele heterosexuale despre perversiunea penisului se presupune că sunt normale atunci când intenționăm să definim prin comparație anormalitatea.